Ultimii picuri de sânge ai unei inimi ce pompează ură . Partea II

Crizat ca o crizantemă. Mă omoară linistea. Turb de nerăbdare să ies din acest ciclu neîntrerupt repetitiv și toxic în care mă învârt. Sunt un dependent de rutină și nu mai pot trăi fără ea. Oare chiar am uitat să rup lanțurile și să fiu liber? Sunt încătușat de responsabilități imbecile date de mine însumi. Ce-i drept, era singura variantă pe care o vedeam palpabila la un moment dat ca să pot să duc acea povară in spate care se pare ca nu mai slabeste nicicum . Aceleasi activitati de dimineata pana seara , din nou si din nou. Rutina. Plafonare. Frustrare. Schimbare. Rutina. Poate cândva... Sunt bombardat de întrebări fără noimă. Aflu răspunsuri ,care nu mă interesează. Problemele altora le pot rezolva foarte ușor, aparent. Viaţa e simplă , noi o complicăm. Dar cum și de ce ? Privesc în jurul meu o herghelie de oameni foarte fericiți , și pe fiecare în parte i-am întrebat care este cheia succesului lor. Răspunsurile oarecum se aseamănă între ele, dar sună cam aşa( şi mie nu-mi place) : plafonare, rutină, frustrare, indiferenţă,indolenţă. Pe scurt miserupism și activități repetitive. În familie , la locul de muncă , în cercul social , în cercul apropiat de prieteni. Dacă eram mai prost eram puţin mai fericit?Oare?. Dar oare de ce mă gândesc peste bariera fericirii oamenilor din jurul meu ? De ce nu pot să fiu mulțumit,limitat, cu cât știu și cu cât aflu. De ce sunt nemulțumit ?

Mă privesc în vis. Mă descriu simplu: cu privirea pierdută şi goală,cu cearcane auto-induse şi obosit,mândru totuşi. Lacom pentru orice informație nouă . Gelos pentru tot ce e al meu. Mi-am pierdut demult calea , dar pe ce drum oare am ales sa ma îndrept ? Drumul nesiguranței , a gândirii excesive și orientate către un mister greu de înțeles? Absolutul? Toate aceste gânduri mă lovesc în ore târzii și îmi fac inima să bubuie. Sunt sigur că urmează o palmă trezitoare la realitate, care mă pune cu picioarele de pământ și îmi dă acel gram de energie necesar pentru a macină crizele de existenţă. Ceva nu înteleg, ceva îmi scapă... Cea mai dură luptă urmează să se întâmple, și sunt foarte nepregătit. Dar oricare ar fi verdictul sunt și învins și victorios, pentru ca este un duel auto-distructiv și auto-constructiv cu mine însumi. Dar oare ce voi învață când totul se va termina? Mi-aş dori să învăț să numai pun atâtea întrebări...